In meditaţie se poate ca sufletul să ne arate lumina sa, vibrează, iese din corp şi eliberează trupul de suferinţa Karmei.
In această înaltă meditaţie mintea ne este goală, nu are început nu are capăt, totul este nimic.
Când vom ajunge la acest nivel de meditaţie atunci părăsim simţurilor trupului deci şi simţul energiei sexuale, elementul Apa, care aparţine minţii nu aparţine trupului dar locuieşte în trup, inima ca element Vânt şi
motoarele acestor trei chakre forţează şi pulsează dezprinzând sufletul de inima emoţională.
In acest trup şi minte, sufletul se simte bine şi este ocrotit de către Univers.
Chakrele acestor 3 Organe sunt:
Mintea
Inima
Organul genital
Când aceste 3 organe nu mai sunt dependente între ele, sufletul este eliberat de sentimentele emoţionale ale trupului, trupul trece în transă ele vibrează şi-i dă forţa necesară sufletului să iasă victorios din trup, este o dezataşare reuşită şi câştigată prin efortul depus de a se îndepărta de ataşările la suferinţele pământeşti şi a emoţiilor inimii, tot acest efort se datorează ~NCREDERII DE SINE, căutând adevărul în sine şi în conştiinţă iar trecutul rămâne doar o experienţă.
Aceasta este o realizare de eliberare destul de rară la practicanţii spirituali, de obicei omul în meditaţie se vede cu Aura plecat fiind, cu ochii închişi şi greu realizează cu ochii deschişi prezenţa la tot ce i se întîmplă.
Eu am realizat această meditaţie, vibraţia plecării şi vibraţia venirii sufletului Luminat din corp şi în corp, „era o lumină aurită“ vorbesc din cunoştinţele mele nu din ceea ce se scrie în cărţi.
Dacă ne întrebăm la ce bun această realizare nu pot să spun decât că este un sentiment aparte de lumea Pământului şi este cunoaştere, linişte, pace şi iubire.
Cum căpătăm această încredere de sine şi această energie de a o cunoaşte este foarte simplu.
Prin experienţele noastre de zi cu zi, prin ascultarea sufletului, trăire în prezent şi a nu lăuda pe Dumnezeu şi pe cel aproape numai cu gura dar din suflet prin gând şi fapte bune.
Când ne pierdem încrederea de sine este bine să ne îngrijim sufletul cu o meditaţie de 15 până la 30 de minute, punând mintea într-o singură direcţie cu „un gând“ apoi când înaintăm în cunoştinţe să antrenăm mintea să nu mai gândescă, astfel ajungând să medităm şi ore întregi.
Prin acestă relaxare şi îngrijire, dăm voie sufletului să întregească fisura de lumină şi să elimine simptomele de suferinţă şi neâncredre pentru a avea Energia necesară de a trăi în pace şi linişte cu noi şi cu cei din jur.
2 Kommentare zu “Vibrarea sufletului”
Kommentieren
Letzte Beiträge
- 06/02/2011Carte Spirituală -”Isus Emanuel puterea conștiinței și a sufletului”
- 02/02/2011Meditaţia
- 01/02/2011Experienţa este specialitatea arderii Karmelor
- 01/02/2011Judecata se dă înlăuntrul nostru
- 01/02/2011Energia Kundalini-7 Chakre
Buna, as avea nevoi de cateva inf. ca exact mi se int si mie
Buna Cosmin, ce anume te-ar interesa?